Regele Mihai prin ochi de copil

15 decembrie, Bucuresti

Eram copil intr-un mic oras din inima Bucovinei, cam prin clasa I, cand am aflat pentru prima oara de Regele Mihai. Intr-o zi nu stiu de ce, din cutia de lemn in care isi tineau carnetele de      la CEC si agoniseala familiei, parintii mei au scos la vedere o moneda de argint. Era destul de mare si ii lipsea "o felie" pe care cineva a folosit-o, inainte sa ne fie daruita de bunica paterna. Cum nu mai vazusem asa ceva, curioasa am intors moneda si pe o parte si pe alta.  Mi-a atras atentia profilul unui tanar barbat, dar nu stiam sa citesc, asa ca am intrebat cine este. 

Parintii mei s-au uitat unul la altul, intrebandu-se din priviri ce-ar putea sa-mi raspunda, apoi                              cu o duioasa tristete pe care atunci am perceput-o vag, mama mi-a spus:

- E Regele Mihai cand era tanar...da, era tare frumos cand eram noi copii ... era altfel atunci, lumea chiar  il iubea, tare pacat ca a trebuit sa plece... da, o duceam bine pe vremea lui.                                                                                                                                   - Regele Mihai? am intrebat cascand ochii mari ...avem un rege? Nu inteleg, am scuturat eu din cap si unde e acum ?                                                                                                      -Da am avut, dar a trebuit sa plece din tara in '47, a raspuns tata apasand pe "a trebuit". Da, sa stii si tu, se numeste Mihai I de Hohenzollern-Sigmaringen, a pronuntat el rar intr-o germana aproximativa, ca sa aud bine.                                                                                    - Si unde e acum? am continuat eu intrebarile al caror raspuns ar fi trebuit sa-mi puna ordine in logica unei minti de copil.                                                                                          - In occident, nu stiu exact unde, mi-a raspuns tata.                                                                                                                                                                                                                     La un timp, tin minte ca dupa ce termina o naveta grea, sau goana prin magazinele putine si umilitor de goale, tata se retragea aproape in fiecare seara in cea mai indepartata camera si deschidea aparatul de radio Gloria.                                                       - "Aici, Radio Europa Libera, la microfon, Neculai Constantin Munteanu" ... sau                    - "Va prezentam Actualitatea Romaneasca, la microfon Emil Hurezeanu ."                             Seri la rand le ascultam curioasa vorbele placute, pline de umor si ironii destepte- asteptam cu nerabdare sa aud adevarul despre lumea noastra pe care o intelegeam din ce in ce mai putin si vesti din lumea lor, la care nu aveam acces si nici o speranta ca o vom intalni vreodata.                                                                                                                  Intr-o astfel de seara de iarna la sfarsit de decembrie, cand se insera foarte devreme, antena telescopica a Gloriei era indoita si plimbata de tata in toate directiile, pana cand a gasit punctul cel mai bun, din care se putea prinde frecventa pe care o cauta.  Mi-a facut semn si mi-a spus:  - Vina repede sa asculti ceva, fii atenta la asta... nici n-am crezut ca se mai poate intampla... va vorbi Regele Mihai! E regele nostru, mai, sa tii minte asta!  Pe 30 decembrie ...l-au obligat sa plece din tara... imi spuse el foarte emotionat, cu ochii umezi de lacrimi.                                                                                                                                M-am cuibarit bine langa tata si am inceput sa ascult cu atentie. Semnalul era mai slab ca de obicei si destul de bruiat. Era prima oara cand il auzeam pe rege vorbind. Avea o voce trista, calma dar cuvintele masurate si alese cu grija. Vorbea de dorul de tara, de Dumezeu, de traditie, de drepturile omului, de curajul si speranta ce nu trebuie abandonate, de solidaritatea cu poporul pe care-l iubea si totul fara ura, fara resentimente, cu o emotie care-i razbatea din glas si plutea prin unde, pana la noi...                                                                                                                                                              Ani de zile ne-am hranit rezervele de speranta cu astfel de mesaje, pe care le ascultam in secret pe 25 Octombrie, 30 Decembrie si de Paste.   

Copil am inteles atunci ca, tara in care traiam, a avut odata un rege tanar, frumos si respectat.    La scoala mi s-a spus ca Regele Mihai a plecat din tara, luand cu el un tren intreg cu bogatii.    Copilul de atunci n-a inteles insa, de ce daca regele a plecat din tara luand cu el un tren intreg de bogatii, asa cum i s-a spus la scoala, atunci cum se facea ca parintii care ii erau model de corectitudine, il regretau si vorbeau asa frumos despre el?