Iile, California, UE si nepotul

5 august 2017, undeva prin Bucovina

Dintr-un patriotism timid, mi-am dorit de mult o ie si, aflandu-ma prin Bucovina dulce a manastirilor lui Stefan, m-am gandit ca aici o voi gasi pe cea pe care mi-o doresc. 

Oferta bogata, pentru toate buzunarele dar oarecum ciudata- privirea imi atinge cand o camasa cusuta cu precizie chinezeasca la masina cu program, cand una pe care margele colorate au fost cusute una cate una, cu multa dragoste si migala de mainile iscusite ale tarancilor din sat. Ma uit si iar ma uit si simt cumva ca nici una din ele nu este cea pe care o caut. Imi spun ca nu e cazul sa ma grabesc, pentru ca ia mea sigur ma asteapta pe undeva pe aproape.

La cativa pasi de zidurile uneia din celebrele manastiri pictate, zaresc o bijuterie care imi atrage imediat atentia: o casuta veche din lemn, in stil autentic bucovinean, mica, alba si minunat garinisita cu un acoperis generos in forma de trapez. Desi nu sunt arhitect, proportiile perfecte imi par evidente si ii admir in gand pe cei care au construit-o atat de frumos si trainic.

Pe prispa, o femeie inalta, cu parul incaruntit de ani si trasaturi ferme. Imi raspunde vesela la salut si dupa ce ii spun ce caut, prietenoasa, ma invita sa-i vad prispa tapetata cu o colectie de camasi, ii, marame si catrinte vechi de peste 50-80 de ani, poate chiar mai mult . E un mic muzeu, ma uit la fiecare exponat si admir cu glas tare, cum timpul a trecut delicat peste ele, cum sunt tot albe, curate iar culorile atei de matase folosita la brodat sunt impecabille.

Ma conduce cu sprinteneala prin odaile casei. Toate sunt albe, curate si dichisite cu cergi vechi de lana, icoane pictate sau cusute, fotografii vechi ale bunilor. Si parca atunci cand am pasit, am intrat si in alt timp, undeva intr-un trecut indepartat de poveste- ma cuprinde o emotie cu care nu m-am mai intalnit pana atunci.

In ultima camera, iile si camasile sunt expuse pe toti peretii si pe geamuri. Pe in, canepa, sau panza de casa, toate au fost pictate cu acul si matasea, cu o rabdare uriasa de mainile muncite ale acestei femei. Ma invart uimita printre ele si sunt convinsa ca aici este ia mea. O descopar repede, e din in, cusuta cu fir albastru ce da contur delicat unor flori insirate ordonat. O imbrac si se lipeste atat de usor de mine, incat aproape cred ca ia asta are suflet. E a mea. 

O intreb pe femeia cu maini vrajite, cat a durat ca sa o termine. Imi spune cu un amestec de modestie si mandrie ca i-a luat cam o luna, zi de zi. Dar asta iubeste sa faca si daca as veni oricand din aprilie pana in septembrie, as gasi-o pe prispa casei cosand, fara ochelari de vedere, desi apreciez ca varsta ei incepe cu cifra 7. 

O intreb de familie si imi spune cu ochii razand ca are o fata cam de varsta mea si un baiat. Fata e in State si, cu studiile de chimie alimentara facute la Galati este unul dintre cei mai buni specialisti in vinurile californiene. 

Imi spune fara emfaza , ca iile noastre ajung pana acolo sau sunt comandate si in California si chiar de parlamentari UE si au un mare succes. Strainii le pretuiesc ca pe ceva foarte fragil, nestiind cat de trainice sunt. Multi dintre ei au venit in Bucovina sa vada cu ochii lor locurile unde se creeaza.  Nu e greu s-o admiri pentru demnitatea cu care isi prezinta micile opere de arta populara autentica. Ii spun ca trebuie sa fie tare mandra de fiica ei.

- Da, sunt tare mandra de ea si dar si de baiet. Sta la doi pasi, in casoiul cela mare, am si nepot, ii cam de varsta fetitei matale - imi spuse ea cu duiosie de bunica in glas - dar tare mi-i mila de el saracu'... 

- Da' de ce ? intreb eu mirata, gandindu-ma la cine stie ce nedreptate a sortii.

- Da' pai cum nu, doamna draga? Daca sta cat ii ziua de lunga cu ochisorii in aparatele acelea, tablete sau cum le-oti zice voi, saracutu' tare mi-i mila di el,  imi raspunde ea fara nici o urma de gluma sau ironie.

Si intelegand ce vrea sa spuna, zambesc larg, ii multumesc cum se cuvine, imi iau ramas bun si plec cu ia mea, simtindu-ma norocoasa ca am intalnit asa o femeie ...