Cetateni fara tara

29 august, Bucuresti

Intr-o vizita de cateva zile pe malurile iberice ale Mediteranei, plimbandu-ma pe strazile pitoresti ale unui fost sat de pescari, am intalnit intamplator o bacanie cu nume romanesc. Din strada, observ ca firma este scrisa in rosu, galben si albastru iar prin usa de sticla sunt vizibile doua steaguri tricolore, asezate pe cel mai inalt raft al magazinului. Curioasa am decis sa intru, cu gandul de a-i cunoaste pe cei din spatele vitrinei.

Dau buna ziua gazdei - o doamna in jur de 45 de ani - ii spun ca ma aflu intr-o vizita de cateva zile si, gasindu-i pravalia n-am rezistat tentatiei de a intalni si a saluta conationali. Bacania e curata, racoroasa iar pe rafturi stau ordonate produse romanesti de care, celor plecati din tara, li se face dor adeseori. La loc de cinste printre produsele expuse sunt si cateva ii - zambesc si incerc sa-mi ascund emotia ce ma invaluie usor.

Femeia ma primeste cu un zambet larg pe chipul placut si bronzat. Imi spune cu mandrie ca e olteanca iar sotul moldovean din Bacau. Radem amandoua instantaneu de combinatia amuzanta, care altfel, in antologica lista de bancuri cu olteni, moldoveni si ardeleni, ar da probabil nastere unor poante savuroase. E plecata de 10 ani din tara iar sotul de 20. A venit dupa el in Spania pentru fiul lor, caruia au vrut sa-i ofere o sansa diferita la educatie.

O intreb de cei de acasa si identific in ochii ei verzi si frumosi, o privire intensa, pe care nu cred ca o voi uita foarte curand. Da, au familii si tocmai s-au intors din tara, unde si le-au vizitat pentru cateva saptamani, impreuna cu baiatul lor. Suprinzator sau nu, tanarul nu doreste sa revina definitiv in tara - imi spune deschis:                                                                                                                                                                                                                                                       -In Romania multi oameni nu doresc cu adevarat sa se modernizeze, chiar au o problema de mentalitate, nu respecta regulile si mie asta nu-mi place.                                                                                                                                                                                                                               - Da, stiu, va inteleg... raspund eu surprinsa de judecata severa a adolescentului. Ati ati studiat, ati evoluat, cu siguranta si aveti prieteni aici. Totusi Romania are nevoie de tinerii educati in afara, pentru a progresa si a schimba in bine tara.                                                                                                                                                                                                                                            - Nu, imi spune olteanca resemnata: cand venim acasa, in afara de familiile care ne asteapta nerabdatoare, ceilalti ne privesc cu invidie si de multe ori ii auzim spunand printre dinti: iar s-au intors aia din Spania. Dar sa stiti ca nici aici nu suntem cu toate drepturile....

 - Cum asa, o intreb eu, nu sunteti fericiti aici ?                                                                                                                                                                                                                                                 - Pai doamna draga, noi suntem cetateni fara tara: Romania nu are nevoie de noi, iar aici nu primim cetatenie spaniola, decat daca renuntam la cea romana si noi nu vrem sa facem asta.
                                                                                                                                                              - Da, noi si bulgarii suntem asa, fara tara...pana si marocanii au dubla cetatenie si uitati ce le-au facut, spune moldoveanul oftand cu amaraciune, referindu-se la evenimentele tragice consumate cu doar cateva zile in urma pe celebrul Las Ramblas din Barcelona.                                                                                                                                                                                       Si ascultandu-i, imi dau seama ca am mai auzit despre subiect - o problema reala si complicata, de care politicienii nostri nu sunt preocupati decat in cel mai fericit caz, la nivel declarativ,  in campaniile electorale pentru diaspora. Caci nu e vorba de o tara oarecare de prin lumea larga, ci de o importanta membra UE, unde romanii ating un numar impresionant si, cei mai multi dintre ei - adevarat ca nu toti- isi castiga existenta muncind cinstit, fiind integrati in societate.
                                                                                                                                                            Ma gandesc ca peste niste ani cand vor ajunge la varsta senectutii, parintii acestui tanar vor reveni probabil in tara natala, dar fiul lor cu siguranta nu. Ei nu vor sa renunte la cetatenia romana, dar poate ca multe alte familii aflate in situatii similare, de nevoie, o vor face. 
                                                                                                                                                      Oare Ministerul  Romanilor de Pretutindeni, intelege ce ne asteapta in viitor?