Aventura pe ulita, tehnologia si tarantula

16 iulie, Bucuresti


Vara ciudata, in miez de iulie, cu vreme ca de septembrie. Dar asta desigur, nu ne mai mira. Nimic nu mai e ca inainte, ne spunem de atatea ori intre noi, adultii. Ehee... unde sunt verile si vacantele noastre de alta data, care - desigur - erau altfel...:))). 

Forfota mare dis de dimineata azi, langa o piata din Bucuresti. Copii somnorosi, parinti cu cafeaua nebauta, bunici ingrijorati de vremea vrajmasa, asteapta autocarul. Au valize pe role, rucsace si umbrele multicolore. Zgribuliti de ploaia neasteptata, se pregatesc de plecarea celor mici in tabara pe drumurile patriei, departe, tocmai in strabuna Bucovina. 

Bucurie mare, se revad cu invatatoarea de care s-au despartit greu in clasa a IV-a. Se face prezenta si copiii urca in autocar fara sa se uite prea mult in spate, unii lasand zapaciti bagajele in seama parintilor. Sunt veseli ca si-au regasit colegii si invatatoarea pe care o iubesc, isi fac planuri strategice de asezare in camere si in mastodontul modern, care ii va purta in spre marea evadare. 

Parintii discuta cu invatatoarea despre situatia telefoanelor mobile: hotarat lucru "tentatiile" trebuie sa stea cat mai mult din timp in grija Doamnei. Nu de alta, dar povestea auzita azi era adevarata (si probabil are deja statut de legenda): intr-o tabara, un copil a facut o gluma si a sunat parintii, spunandu-le ca in camera e o tarantula. Evident, a doua zi dimineata la ora 5, mama ghidusului era deja in tabara. 

 "Draga, unde e adeverinta medicala, ca trebuie sa o aratam Doamnei?", "Ai luat apa?", Ai grija sa te speli inotdeauna pe maini !", " Te rog din suflet sa mananci!", "Ai pus banii pentru intrarile la muzee ?" . Pana aici nimic nou, imi spun in sinea mea ca asa ar fi spus parintii nostri si cand eram noi copii. Apoi aud amuzata: "Sa nu uiti mobilul, vezi ca in buzunarul din fata ai incarcatorul!", "Sa ai grija sa-ti pui bateria externa in functiune daca ti s-a terminat cea de pe telefon !", "Sa nu uiti sa ne suni sau mai bine da-ne mesaj pe WhatsApp!", "Sa postezi neaparat pe Facebook!", "Sa nu stai noaptea pe jocuri!", "Oare or fi avand Net, pe-acolo?" 

"Pe vremea mea", cu siguranta ca parintii isi iubeau copiii la fel de mult, dar conditiile vremurilor erau altfel si in mod natural, ingrijorarile in astfel de situati ar fi fost altele, legate mai mult de nevoi primare cum ar fi mancarea. Un lucru important ne deosebeste fundamental azi, tehnologia. Copiii se intreaba acum fara emfaza, cum era pe atunci fara PC, Laptop, Tableta, Mobil si Internet. "Daca Net nu e, nimic nu e", spunea o pustoaica fiind foarte sigura ca asta e deja o lege universal valabila. 

Despartirea de pusti trebuie sa se faca cu mai putina emotie, pentru ca ei fac parte din "generatia Pixel" si deci, sunt altfel... se urca in autocar si, ca orice membru al acestei generatii care se respecta, din reflex isi deschid imediat mobilele. Incepe apoi o mini-invazie a parintilor. Vor sa stie unde si cu cine stau, daca si-au asezat bagajele, care sunt conditiile si sa le mai dea ultimele indicatii. O fetita plange si se scutura de sughituri iar un baietel ramane cumva agatat pe scara autocarului, vrand parca sa renunte la aventura si sa se intoarca in culcusul moale de acasa. Pare nehotarat dar pana la urma, cu ochii acoperiti de parul rasfirat si de cateva lacrimi, face pasul cel mare, nu inainte da o cauta inca o data cu privirea prin multime, pe "Mami" (probabil e in prima sa tabara).

Migratia se termina, parintii coboara si incep sa faca tot felul de semne, pentru ca despartirea sa fie cat mai vesela. Portile autocarului se inchid si mastodontul alb si modern porneste, trezindu-i pe parinti la realitate: 

-Haide mai, ca asa era si pe vremea noastra, ne spunem razand cu nostalgie, desi daca s-ar putea, unii ar trimite chiar si drone care sa-i insoteasca...:)))