Incet cu Bucurestiul pe scari

7 iulie, Bucuresti

Furata de atmosfera de vacanta relativa pe care vara a adus-o in viteza prin Bucuresti, m-am avantat alaturi de jumatatea mea, in plimbari tarzii de seara, sub clar de luna aproape plina si orchestre de greieri muzicanti, veseli si galagiosi.

E vacanta nu insa si pentru orasul nostru care acum adoarme tarziu in noapte, fiind brazdat permanent, de-a lungul si de-a latul de masini care forfotesc neobosite pe strazi, insotite de sirenele cu care noi, "micii parizieni" de Dambovita ne-am obisnuit. 

Suntem intotdeauna incantati sa explicam strainilor care ne viziteaza ca, acum cativa zeci de ani in urma, inainte sa fie de a fi mutilat arhitectural, Bucurestiul era un oras cosmopolit al Europei, fiind alintat cu numele de "Micul Paris". Suna boem... si asta ne face pentru cateva clipe sa fim mandri la gandul ca odata, nu foarte demult, eram cu usurinta considerati europeni.

Revenim insa imediat cu picioarele pe pamant, nu totusi fara un dram de speranta ca, vechiul nostru oras, s-ar putea moderniza ireversibil. Il vrem curat dar pe cati de langa noi, nu ii vedem aruncand mucurile de tigari pe jos inclusiv din masina -observam asta in fiecare zi si totusi nu facem nimic.  Visam si noi o Dambovita curata caci acum nu e frecventabila nici macar pentru un banal selfie. Da, ne-am dori-o asa cum sunt prin orasele europene, unde viata pe malurile apelor ce le strabat, palpita pe margini de artisti care astern pe sevalete frumusetile acestor orase, de perechi de indragostiti care raspandesc in aer parfum proaspat si si romantic, de mii de turisti invadandu-le in cautarea unei privelisti pentru amintirea fotografica perfecta.

Ce vis frumos ar fi sa vedem macar o apa curata care ne strabate orasul, cu flori si pe margini, luminata frumos dupa apus, fara tantari, hartii si pet-uri aruncate la intamplare, fara oameni ai strazii abandonati in propria lor mizerie...

Doar ca "asa ceva e peste poate monser", cum ar spune batranul Caragiale...